Despre frica



Mie una mi-e frica de serpi si nu pentru cum arata, ci pentru ca mereu am avut impresia ca sunt extrem de periculosi.

Mi-ar placea sa stiu ca la mine in casa, am aplicat solutii eficiente de combaterea serpilor cu ajutorul unei firme specializate in deratizare Bucuresti si nu voi avea niciodata ghinionul sa dau nas in nas cu vreo taratoare. Da, stiu ca nu toti sunt periculosi, dar pana la urma e o chestiune care tine de psihic, caruia doar cu foarte mari exercitii ii poti dicta ce si cum sa creada despre situatiile cu care te intalnesti in viata. Fricile sunt greu de tratat. In primul rand pentru ca trebuie sapat si ajuns fix in momentul in care frica respectiva s-a declansat. De fiecare data cand este vorba despre o frica cred eu ca exista un moment initial in care perceptia ta a fost schimbata.

Imi mai este frica de multime. Aici stiu exact ce a declansat frica. Acum multi ani am fost prezenta la renumitul brad de la Unirii pe care o banca din Romania il facuse pentru a-si anunta prezenta pe piata. Am trait efectiv clipe de cosmar cu care niciodata, niciodata nu as vrea sa ma mai intalnesc vreodata. Oameni haotici care nu stiau sa se deplaseze altfel decat impingand alti oameni din fanta. Nu stiu ce a creat haosul de atunci, dar stiu ca mi-am tinut prietena de mana strans cat am putut de tare ca sa nu ne pierdem una de alta si sa nu cumva sa ne prabusim pe jos pentru ca am fi fost calcate in picioare. Cu multimea am ajuns in alta directie decat cea in care trebuia sa ajungem. Cu multimea am ajuns pe Mosilor Vechi si acolo aerul a inceput sa se simta. Am simtit cum am scapat. Acum, in mijloacele de transport in comun, daca este aglomerat, eu cobor.

Chemarea căpşunilor



Vară… Soare…

În mod normal, gândul ar trebui să ne ducă instantaneu la versurile shitului  verii de acu’ 10 ani “…na na na na naaaa, la soare, la mare, fetiţele sunt goale, na na nanaaaa”…

Gata ! Nu mai visaţi la gagici goale şi macho musculoşi. Enough is enough !

Ambasada Spaniei la Bucureşti. Dezordine, agitaţie, confuzie.
Sute de români forţează barierele, împing jandarmii, îşi întind corturile, mănâncă seminţe, îşi fac nevoile mari şi mici pe rondul verde de vis-a vis .
E sezonul lor, sezonul  căpşunarilor (derivat din românescul căpşună).

Pâine servită cu mănuşi din piele (de om)

Cândva am scris un articol despre vânzătoarea de la pâine care opreşte restul de la 1 leu (când pâinea costă 70 de bani) şi care pe deasupra nu foloseşte mănuşi atunci când serveşte.

Astăzi am întrebat-o politicos pe doamna blondă cu unghii ojate şi prost îngrijite, de ce anume nu foloseşte mănuşi atunci când serveşte pâinea!? Nu am încredere că dânsa s-a spălat pe mâini când a ieşit de la baie şi în plus atinge toate bancnotele.

Mi-a răspuns la rândul ei amabil că am dreptate şi că ar fi trebuit să aibă mănuşi, dar a uitat Genica să le aducă, probabil ca a uitat din cauza faptului ca a fost atrasa de jocurile cu barbie recent descoperita aici: http://www.xjocuri.com/jocuri-barbie.html si nu a mai fost in stare sa retina faptul ca trebuia sa aduca manusi. Atunci ii recomandam poate mai cauta si niste jocuri cu animale, te detaseaza de lumea asta.. ciudata.

Am fost la Joaquin Cortés


Eram în maşină, noaptea…plecam din Madrid. Ne aştepta un drum foarte lung. M-am aşezat în spate şi priveam luminile care păzeau oraşul.

La radio era flamenco. Am spus cu voce tare că mie îmi place. Se auzea doar o chitară şi o voce care cânta durere.

“Ce-ţi place ţie zdrăngăneala asta?” Îmi place.

Apoi am primit un cd: “Pa saber de flamenco”.

Joaquin m-a cucerit în această seară, este un artist desăvârşit. Îmi plac mişcările mâinilor când dansează. Sunt ca o poveste.

Dansează excepţional la aproape 40 de ani. Trupa lui de gitanos mi-a adus aminte de Camela şi de Isabel Pantoja. O atmosferă splendidă.

În dansul cu haina se regăseau mişcările unui torrero iar los gitanos ţipau mira, mira y ole! anticipând intensitatea dansului. Era intens cu adevărat, un roşu intens.

Se dăruia cu atâta pasiune dansului…emana pasiune, roşu, foc.

Fetele din sală, la un moment dat au început să ţipe “desnudate!” .

Joaquin a dedicat spectacolul celei mai importante femei din viaţa lui, mama.

Cred că nu voi mai rata nicio apariţie a lui Joaquin în România.